Spadasinele tricolore, urmaşele lui D’Artagnan

Spadasinele tricolore, urmaşele lui D’Artagnan

La Europenele de la Kiev, echipa României s-a încoronat regină a „Bătrânului continent“, învingând-o în finală pe marea favorită, Germania.

La Kiev s-au încheiat ieri Campionatele Europene de scrimă, competiţie în cadrul căreia delegaţia României a reuşit să pună mâna şi pe o medalie de aur, pe lângă un argint şi un bronz. Naţionala feminină de spadă, compusă din Ana Maria Brânză, Iuliana Meceşeanu, Iuliana Iordăchioiu şi Simona Alexandru, a cucerit miercuri seară titlul continental.

În finală, tricolorele s-au impus categoric, scor 43-34, în faţa Germaniei, considerată marea favorită la obţinerea laurilor, mai ales datorită prezenţei Brittei Heidemann, campioană mondială „en titre“ şi lider al clasamentului mondial. În probele individuale de la Europenele de scrimă, Ana Maria Brânză a intrat în posesia argintului în proba de spadă, în timp ce Mihai Covaliu a luat bronzul la sabie.   Ana Maria Brânză, un „muschetar“ de bază În vârstă de 23 de ani, Ana Maria Brânză, lidera tricolorilor, va avea ocazia să-şi arate măiestria şi la Jocurile Olimpice de la Beijing, dar numai în proba individuală, concursul de spadă pe echipe nefiind inclus în programul Olimpiadei. Învinsă în finală de Adrienn Hormay, scor 15-10, românca nu va putea s-o întâlnească pe unguroaică la Olimpiadă, aceasta nefiind calificată!

Maestră emerită a sportului din 2007, stângacea Ana Maria, care a făcut primii paşi în sport pe terenul de tenis, are în palmares două medalii, un bronz mondial şi un aur european, în afară de argintul cucerit la Kiev. Ca junioară, sportiva legitimată la Clubul Sportiv Steaua a adunat şapte medalii la Campionatele Mondiale şi Europene (5 de aur, una de argint şi una de bronz).   Speranţe pentru Beijing Rezultatele obţinute în capitala Ucrainei sunt un imbold pentru reprezentanţii României la Beijing, după ce 2007 a fost un an dezastruos pentru scrima românească, singurul trofeu fiind adus de Covaliu, bronz la Europenele de la Ghent. La Jocurile Olimpice, sportul condus de Ana Pascu va fi reprezentat de cinci sportivi: Mihai Covaliu, Ana Maria Brânză, Rareş Dumitrescu (sabie, locul 12 la Europenele de la Kiev), Cristina Stahl (floretă, locul 6) şi Virgil Sălişcan (floretă, locul 17).

Ne puteți urmări și pe Google News