SURPRIZĂ. Una dintre cele mai importante jucătoare de tenis din ultimii ani a rămas ÎNSĂRCINATĂ și va ieși din circuit

SURPRIZĂ. Una dintre cele mai importante jucătoare de tenis din ultimii ani a rămas ÎNSĂRCINATĂ și va ieși din circuit

Bielorusa Victoria Azarenka, fostă lideră WTA, a anunțat că a rămas însărcinată și va ieși din circuit cel puțin până în vara anului viitor.

Victoria Azarenka (locul 6 WTA), fostă număr 1 în ierarhia mondială, a anunțat că așteaptă un copil și se va retrage din circuit cel puțin un an. Bielorusa a spus că este foarte entuziasmată și a promis că va reveni în vârf, după ce va deveni mamă. Azarenka a câștigat Australian Open în 2012 și 2013 și a jucat finalele de la Wimbledon în aceiași ani.

„Am primit vestea că eu şi prietenul meu vom deveni părinţi la sfârşitul anului. Nu putem să fim mai fericiţi şi recunoscători înainte să începem această aventură. Chiar dacă îmi va lipsi să particip la turneele de tenis din acest sezon, sunt foarte entuziasmată pentru ceea ce urmează. Am fost inspirată de multe alte atlete care au revenit în top după ce au născut şi plănuiesc să fac acelaşi lucru. Nu este nimic mai special decât să fii părinte şi sunt recunoscătoare celorlalte femei puternice care au demonstrat că îşi pot continua carierele în acelaşi timp în care îşi cresc şi copiii", a anunțat Azarenka pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News