Tibi Uşeriu, singurul român care participă la cel mai greu maraton de pe planetă, conduce detaşat, cu un avans de 12 ore

Tibi Uşeriu, singurul român care participă la cel mai greu maraton de pe planetă, conduce detaşat, cu un avans de 12 ore

Bistrițeanul Tibi Ușeriu, singurul român care participă în acest an la cel mai greu maraton de pe planetă, “6633 Arctic Ultra”, a parcurs mai bine de jumătate din traseu, fiind primul care a ajuns în punctele de control intermediare, cu un avans de peste 40 de kilometri și 12 ore faţă de canadianul Scott Donatelli, al doilea clasat.

Maratonul  „6633 Arctic Ultra” a ajuns la a noua ediţie, fiind cel mai greu maraton de pe planetă, reunind în acest an 23 de alergători din întreaga lume, printre care și pe românul Tibi Ușeriu. Abandonurile nu au întârziat să apară, unul înregistrându-se chiar înainte de începerea cursei. Deja în momentul de față încă nouă sportivi n-au mai rezistat condițiilor inumane.

Tibi Uşeriu, câștigătorul ediției trecute, a transmis că este foarte frig, ninge puternic şi vântul bate cu putere, fiind foarte greu să înainteze prin zăpada proaspătă. În plus, este epuizat, deoarece nu a reuşit să doarmă din cauza gerului şi are degerături şi mai multe răni la picioare. Chiar și în aceste condiții este hotărât, însă, să nu renunţe.

„Tibi a avut o noapte catastrofală, poate cea mai grea noapte prin care a trecut el vreodată la un concurs. Imaginaţia nu e capabilă să cuprindă duritatea cursei. Gândurile voastre şi energia voastră l-au ajutat să treacă cumva peste această noapte. A reuşit să rămână lucid până când a răsărit soarele, iar când s-a făcut un strop mai cald (în traducere - 20°) a reuşit să doarmă puţin pe marginea drumului îngheţat şi şi-a revenit”, anunţă reprezentanţii asociaţiei Tăşuleasa, organizaţie din care face parte Tibi Uşeriu şi care îi ţine la curent pe fanii maratonistului cu informații proaspete.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bistrițeanul a ajuns în al cincilea punct de control, la Craibou Creek, situat la 330 de kilometri de start, unde va rămâne să se odihnească câteva ore.

Menționăm că maratonul se desfăşoară în Canada, dincolo de Cercul Polar şi presupune parcurgerea a 566 kilometri în maxim 180 de ore, pe gheaţă, la temperaturi care pot ajunge până la minus 52 de grade Celsius. Totodată, anul trecut la cursa-curselor au participat trei români, Tibi Uşeriu trecând primul linia de sosire în 173 de ore şi 40 de minute.