Vladimir Putin: Rusia NU vrea să fie în RĂZBOI cu nimeni. Este dispusă să coopereze, dar nu va accepta o ordine mondială

Vladimir Putin: Rusia NU vrea să fie în RĂZBOI cu nimeni. Este dispusă să coopereze, dar nu va accepta o ordine mondială

Moscova nu vrea să fie în război cu nimeni şi este dispusă să coopereze, dar nu va accepta o ordine mondială în care prioritatea este împiedicarea dezvoltării Rusiei, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, citat de agenţia Sputnik în pagina electronică.

"Slavă Domnului, nimeni nu duce un război împotriva ţării noastre, dar există, desigur, încercări de a împiedica dezvoltarea noastră prin diferite mijloace", a declarat Vladimir Putin sâmbătă la Soci, la congresul Federaţiei sindicatelor independente din Rusia, relatează Mediafax.

El a adăugat că Rusia nu va accepta niciodată o astfel de ordine mondială, subliniind că ţara sa nu vrea să fie în război cu nimeni şi este dispusă să coopereze.

Putin a reiterat că sancţiunile impuse Rusiei nu vor avea efectul dorit, chiar dacă au un impact negativ asupra economiei ţării. "Trebuie să realizăm acest lucru şi să depunem toate eforturile pentru a ne consolida suveranitatea, inclusiv în sfera economică", a precizat preşedintele rus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rusia a fost vizată de mai multe runde de sancţiuni impuse de Uniunea Europeană şi Statele Unite, care o acuză că alimentează tensiunile din estul Ucrainei. Moscova a negat în mod repetat că ar avea vreun amestec în conflictul ucrainean şi a cerut soluţionarea crizei pe cale paşnică.

Sancţiunile occidentale au vizat sectoarele bancar, financiar şi energetic, precum şi persoane particulare.