BREXIT: Petiția a DEPĂȘIT 3 MILIOANE și JUMĂTATE de semnături. Ce se va ÎNTÂMPLA cu Marea Britanie?

Petiția a depășit trei milioane și jumătate de semnături
Autor: | | 0 Comentarii | 360 Vizualizari

Petiția lansată de britanici pentru reluarea votului referendumului a depășit trei milioane și jumătate de semnături. Cei care au lansat această petiție și implicit cei care o semnează, doresc menținerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Joi, 23 iunie, a avut loc referendumul care a decis soarta Marii Britanii: să rămână sau nu în Uniunea Europeană. 51.9% dintre britanici au votat pentru ieșirea din UE, ceea ce a dus la manifestații stradale și crearea unei petiții.

Potrivit specialiștilor, dacă petiția depășește 100.000 de semnături, Parlamentul este obligat s-o ia în calcul și să dezbată această problemă. În cazul acesta, Parlamentul Britanic ar trebui să se grăbească, deoarece numărul semnăturilor crește de la o zi la alta. În doar trei zile, s-au depașit trei milioane și jumătate de semnături, după cum se poate observa pe www.petition.parliament.uk.


”Suntem șocați, disperați. Practic, nu mai avem nicio garanție. Culmea e că și englezii sunt revoltați”. Mesajul unui taximetrist român din Londra descrie STAREA apăsătoare care DOMINĂ acum în Marea Britanie. INCERTITUDINEA și ÎNGRIJORAREA macină românii”Suntem șocați, disperați. Practic, nu mai avem nicio garanție. Culmea e că și englezii sunt revoltați”. Mesajul unui taximetrist român din ”Suntem șocați, disperați. Practic, nu mai avem nicio garanție. Culmea e că și englezii sunt revoltați”. Mesajul unui taximetrist român din Londra descrie STAREA apăsătoare care DOMINĂ acum în Marea Britanie. INCERTITUDINEA și ÎNGRIJORAREA macină românii

Peste 5 zile Gabriel Wick își va serba ziua de naștere alături de soția lui Alina la Londra. Împlinește 49 de ani foarte departe de casă, într-o atmosferă de incertitudine apăsătoare. Niciodată nu a fost atât de cuprins de disperare pentru că întreaga lui viață și viitorul pe care încerca să-l construiască sunt acum sub semnul disperării, după ce electoratul britanic a votat pentru ca această țară să părăsească Uniunea Europeană. Citiți detalii aici! 


Reacții după Brexit: „Nimeni nu-mi poate da iubita afară din țară!". „El nu înțelege ce se întâmplă. E britanic, iar eu româncă” | Corespondență din Londra

Dupa socul rezultatului de joi, Marea Britanie se trezeste din amorteala. Sunt milioane de emigranti care asteapta cu sufletul la gura noile dispozitii ale Guvernului. De la cei veniti de cateva luni, pana la cei stabiliti de multi ani, celor mai multi nu le-a dat prin cap sa-si ia cetatenia. Aici, oamenii nu se leaga de case sau lucruri - poti sa te muti si de 6-7 ori intr-un an, daca job-ul ti-o cere, iar iesirea Marii Britanii din UE, parea cel mai putin probabil lucru. Mii de romani sunt in aceeasi situatie, dar niciunul nu se gandeste sa se intoarca acasa. Oricat ar fi de greu, nivelul din Londra este cu mult peste ceea ce au lasat in Romania. Citiți detalii aici! 


CONFLICT DUR între GENERAȚII. Tinerii BRITANICI ies în stradă FURIOŞI pe votul pentru BREXIT. Generaţia Facebook vrea Marea Britanie în Uniunea Europeană. Englezii cu vârstă peste 64 de ani au decis IEȘIREA din UE. Tinerii au votat ÎMPOTRIVĂ în proporție

Sute de manifestanţi împotriva Brexit s-au adunat astăzi pe străzile Londrei şi în Edinburgh, pentre a protesta cu privire la rezultatul referendumului care a decis retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.


LIDERII lumii au REACŢIONAT după Referendumul din Marea Britanie. Ce au spus Vladimir PUTIN, Barack Obama, Angela Merkel şi Francois Hollande după ce englezii au DECIS să IASĂ din UE

Cei mai puternici lideri ai lumii au reacţionat astăzi la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. În timp ce Angela Merkel ia măsuri urgente şi Francois Holland vrea ca Europa să pregătească proiecte, Vladimir Putin a declarat că nu se amestecă în alegerea pe care a făcut-o Regatul Unit. Citiți detalii aici! 


Turiştii BRITANICI plecaţi în vacanţă trăiesc un COȘMAR. Au rămas FĂRĂ NICIUN BAN în Grecia și Bulgaria. Băncile şi casele de schimb valutar REFUZĂ să le schimbe LIRELE STERLINE în EURO. Englezii au probleme și în SUA: schimbul în DOLARI a fost suspendat

Turiştii birtanici plecaţi în vacanţe întâmpină mari probleme la casele de schimb valutar de peste tot din lume, după ce acestea refuză să schimbe lirele sterline, în urma rezultatului Brexit. Citiți detalii aici! 




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...